Tot e ceva! Avem certitudinea că, până în 2004, Sorin Cîrțu era sănătos! Ieri, Mircea Rădulescu a prezentat o adeverință medicală pe care fostul antrenor al lui CFR o adusese la federație pentru cursurile licenței PRO.
Geamul spart la Basel, zvonul că ia medicamente menite să-l calmeze, dar mai ales privirea sălbatică a lui Cîrțu atunci când își iese din fire reprezintă serioase motive pentru a ne întreba ce ar releva un consult psihologic făcut fostei glorii oltene. Directorul școlii de antrenori, Mircea Rădulescu, chiar susținea deunăzi că va institui o examinare medicală pe mai multe planuri pentru antrenorii din Liga I, deși afirmă că e greu ca psihologii să găsească antrenorii cu predispoziție spre ieșiri brutale. Pentru a-l apăra pe Cîrțu, Rădulescu a scos ieri din arhivă cel mai recent document aflat în posesia FRF în care se certifică faptul că, din punctul de vedere al doctorului, Cîrțu poate profesa ca antrenor.
„Mulți antrenori iau calmante”
„După 2004, nu știu cum a evoluat din punct de vedere medical Sorin Cîrțu. Oricum, el nu trebuie judecat prin prisma gestului de la Basel. Sorin este un antrenor foarte priceput. Oricum, vă dezvălui ceva: mulți antrenori din Liga I iau calmante înainte de meciuri”, a argumentat Mircea Rădulescu.
Directorul Școlii de Antrenori își menține ideea ca, de la anul, antrenorii din Liga I să efectueze o examinare psihologică la începutul campionatului. „Ce a făcut Cîrțu este doar rodul enervării. Oricare dintre noi are momente de acest gen în viață”, a încheiat cel poreclit „Riciu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER